Jean-Jacques Rousseau a fost un filosof, scriitor și compozitor genovez ale cărui idei politice au influențat Iluminismul, Revoluția Franceză, gândirea politică, economică și educațională modernă.
Rousseau s-a născut la Geneva în 1712, într-o familie protestantă din clasa de mijloc. Mama sa a murit la scurt timp după nașterea sa, iar el a fost crescut de tatăl său, un ceasornicar, care i-a încurajat pasiunea pentru lectură.
După ce a fugit de acasă la 15 ani, Rousseau a rătăcit prin Italia și Franța, susținut de Françoise-Louise de Warens, care i-a devenit mentoră și mai târziu iubita. Influențat de literatura clasică, muzică și idei politice, s-a convertit la catolicism, dar mai târziu a revenit la calvinism.
La 20 de ani, Rousseau a început să studieze filosofia, muzica și matematica cu seriozitate. S-a mutat la Paris în 1742, propunând un nou sistem de notație muzicală, care a fost respins. Din 1743 până în 1744, a lucrat ca secretar la Veneția, unde s-a îndrăgostit de opera italiană și a dezvoltat o profundă neîncredere față de instituțiile birocratice. Aceste experiențe timpurii i-au modelat ideile influente ulterioare despre politică, educație și societate.
Rousseau s-a zbătut între gloria intelectuală și deciziile controversate
După ce s-a întors la Paris fără niciun ban, Rousseau a început o relație cu Therese Levasseur, cu care a avut mai mulți copii și a convins-o să-i plaseze într-un spital de orfani. Deși mai târziu a avut succes ca scriitor și filosof, abandonarea copiilor i-a atras critici aspre.
Câștigarea unui concurs de eseuri în 1750 i-a adus lui Rousseau faimă timpurie și a continuat să contribuie la Enciclopedia lui Diderot și D’Alembert’, menținând în același timp relațiile tensionate cu gânditorii iluminiști precum Denis Diderot.
Printre cele mai notabile lucrări ale lui Rousseau se numără Discursul despre inegalitate, Julie, Contractul social și Emile, ultimele două au fost motivul condamnării și exilul său din cauza opiniilor controversate despre religie și politică.
Deși invitat de Voltaire, s-a refugiat la Neuchatel sub protecția lui Frederic cel Mare, care îl admira pe Rousseau, în ciuda faptului că nu era de acord cu el. Independența încăpățânată și criticile aspre ale lui Rousseau i-au înstrăinat adesea pe aliații săi, dar ideile sale despre natură, educație și societate au lăsat în urmă o moștenire de durată.
Ultimii ani și influența revoluționară a lui Rousseau
În 1766, Rousseau l-a impresionat pe David Hume cu rezistența sa în timpul unei călătorii furtunoase pe mare. Sănătatea lui s-a îmbunătățit după ce a abandonat sfatul medicului, deși în 1776 a suferit o traumă la cap după ce a fost lovit de câinele unui nobil. În 1777–78, a scris „Reveriile unui plimbăreț singuratic”.
Invitat de marchizul de Girardin, Rousseau s-a mutat la Ermenonville în mai 1778, unde s-a bucurat de natură. Pe 2 iulie 1778, Rousseau a murit subit în urma unui accident vascular cerebral, probabil legat de niște răni anterioare. Deși s-au răspândit zvonuri despre sinuciderea lui, martorii au confirmat că a murit în pace. A fost înmormântat mai întâi la Ermenonville, apoi mutat la Pantheon în 1794.
În timpul Terorii Iacobine, Robespierre și Saint-Just s-au inspirat din ideile lui Rousseau, în special de conceptul Voinței Generale, folosindu-l pentru a-și justifica viziunea asupra binelui comun și a reformei morale. Credințele deiste ale lui Rousseau au influențat religia civilă și ceremoniile publice ale Revoluției franceze, cum ar fi comemorarea Bastiliei din 1793.
Critici precum Edmund Burke l-au învinovățit pe Rousseau pentru alimentarea exceselor revoluționare, ceea ce a dus la interzicerea operei sale, inclusiv de către Ecaterina cea Mare. Rousseau a rămas în centrul dezbaterilor din secolul al XIX-lea despre Revoluția Franceză, fiind atât lăudat, cât și blamat.
Foto: Ultimele cuvinte, de Jean-Jacques Rousseau, 1783.
CITEȘTE ȘI:
